“Tabăra de vară 2, bucurie pentru toți”, (31 august- 03 sept. 2017)

31 August 2017 at 8:00 Căsuțele de lemn, Măn. Turnu, Vâlcea

                Asociația pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor” împreună cu Liga Femeilor Creștine Ortodoxe din Vâlcea și în colaborare cu Arhiepiscopia Râmnicului și DGASPC Vâlcea, a pregătit o tabără de vară, intitulată “Bucurie pentru toți” la Râmnicu Vâlcea. Timp de mai multe zile, un grup de copii instituționalizați ai Centrului de Plasament “Ana”, vor petrece ultimele zile ale vacanței la căsuțele de lemn din cadrul Mănăstirii Turnu, din stațiunea Călimănești, județul Vâlcea.
               Copiii vor avea parte de clipe frumoase, de neuitat, într-o atmosferă duhovnicească, în mijlocul naturii, beneficiind de un program bine elaborat, spre folosul și dezvoltarea lor. Toate au fost pregătite, în așa fel încât ei să se bucure de copilărie și în același timp să deprindă și abilități care le vor folosi mai târziu, în viață.
               Tot aici dorim să aducem aminte că este a doua tabără de vară, organizată în acest an, după cea de la Bisoca, iar anul trecut a fost realizată prima dată sub acest titlu: “Tabăra de vară, bucurie pentru toți”.

               Mulțumim acelor oameni binevoitori, care ne sprijină spre înfăptuirea acestor lucruri minunate  !

 

Impresii și imagini în urma acțiunii:

               Prima zi de tabără de la Mănăstirea Turnu, a fost petrecută împreună cu cei mai buni prieteni ai Asociației pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor” și ai Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe, adică acei copii iubiți de Dumnezeu și de oamenii binevoitori. Au vizitat în aceeași zi castrul roman.
               A doua zi de tabără a fost cu mult soare și bucurie în suflete! În prima parte a zilei s-au închinat la Mănăstirea Cozia, unde au servit masa de prânz, apoi au vizitat stațiunea Căciulata. Vizita de la Mănăstirea Ostrov nu o vor uita niciodată, pentru că ea s-a făcut pe bicicletă de două persoane, pe faleza Oltului, o zonă de vis. Apoi au mers în parcul de pe insula Mănăstirii Ostrov.

               În cea de-a treia zi a taberei, copii au făcut o drumeție la Mănăstirea Stănișoara și s-au închinat la moaștele Sfinților Cuvioși Meletie și Neofit. După drumeție, s-a desfășurat jocul de volei pe echipe, apoi copiii au vizionat cu multă plăcere filmul animat “Inside Out”, iar seara s-a încheiat cu mult așteptatul foc de tabără.

               Duminică, în ultima zi de tabără, tinerii alături de voluntarii celor două asociații, mai sus menționate, au participat la Sfânta Liturghie, unde au avut ocazia să asculte glasurile melodioase ale membrilor coralei “Ambrosiana”, din cadrul Parohiei Apărătorii Patriei II- „Sfântul Ierarh Ambrozie”, din București, care le-au umplut sufletul de multă bucurie.

               Tabăra a fost organizată în aceste zile la Mănăstirea Turnu de Liga Femeilor Creștin Ortodoxe, împreună cu Asociația pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor”, cu Arhiepiscopia Râmnicului și DGASPC Vâlcea, aducând multă mângâiere și bucurie tinerilor instituționalizați, aflați în nevoi. Se cuvine să mulțumim din suflet, ÎPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în primul rând pentru înțelegerea și sprijinul acordat de fiecare dată, în organizarea acțiunilor sociale pentru copii instituționalizați, iar în al doilea rând, pentru acordarea Înaltei Binecuvântări în vederea desfășurării acestei tabere de vară.

               Mulțumim părintelui stareț Misail, cu întreaga obște, pentru dragostea și bunăvoința cu care ne-au primit și că a făcut posibilă organizarea primei taberei creștine la Mănăstirea Turnu. Nu în ultimul rând, mulțumim doamnei președinte Delia Zamfirescu și membrelor voluntare ale LFCO Vâlcea care au fost alături de tineri, cu multă dragoste maternă pe toată întreaga perioadă a taberei, predând atât de frumos ștafeta, una de la alta, îngrijindu-le să nu le lipsească absolut nimic. Mulțumim și voluntarilor asociației noastre pentru prezența și implicarea lor în această tabără: Mihaela, Ionuț și Marius.
(Marius, voluntar)

Știri despre această tabără, găsiți  AICI !

Pagina oficială a Arhiepiscopiei Râmnicului:

http://arhiepiscopiaramnicului.ro/social/copiii-din-centrul-de-plasament-ana-tabara-la-manastirea-turnu

Pagina oficială de Facebook a LFCO Vâlcea (Vezi în comentarii, mai jos!)

1 Comment

Lasă un răspuns