Spectacolul caritabil „Primăvara vieții”, ediția a-III-a (18 martie 2018)

18 March 2018 at 18:00 Centrul Cultural European "Nicolae Bălcescu", București
                Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor”, organizează cu sprijinul Centrului Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”, în ziua de duminică  18 martie 2018, ora 18:00, Spectacolul Caritabil de Muzică și Poezie – „Primăvara vieții”, care este deja la cea de-a treia ediție. Donațiile strânse vor contribui la bucuria, zâmbetul și minunata vacanță de vară a copiilor din anumite centre de plasament din București (sector 4), prin asigurarea plății transportului și a mesei.
                Avem deosebita ocazie, de a anunța prezența unor personalități de excepție din teatrul românesc, care ne vor face să simțim cu adevărat sosirea primăverii, a unui an nou, luminat și mai bogat sufletește. Așadar îi vom avea alături pe renumiții actori:          

Daniela NANE

                 Călina EPURAN               

Tomi CRISTIN

                Tot pe aceeași scenă, ne vor alina sufletele în această perioadă binecuvântată, coruri și muzicieni precum:

Corul de copii MELORITM

Grupul Bizantin “Sfânta Ecaterina”

Duo: Luiza Maria Drăghici (vioară) și Aurelian Andrei (chitară)

                Prezentatorul spectacolului: Andreea Monea (Trinitas Tv)

                Spectacolul caritabil de anul acesta, are același obiectiv, strângerea de fonduri în vederea participării a aproximativ 40 de copii instituționalizați din cadrul DGASPC, Sector 4, în tabăra de vară.
                Scopul taberei este acela de a asigura copiilor defavorizați, bucuria unei tabere frumoase în natură, departe de greutățile cotidiene, prin organizarea de drumeții, diverse activități în aer liber, de socializare, activități educativ-ludice și chiar dobândirea unor noțiuni de spiritualitate creștină. Îmbunătățirea calității vieții spirituale și sociale a copiilor instituționalizați, aflați într-o situație de risc social.
                Pentru ca acest spectacol să aibă un succes real, prezența și contribuția dumneavoastră sunt vitale. Tocmai de aceea, din dragoste pentru personalitățile enumerate, ce au depus efortul de a fi totul de o calitate excepțională, suntem siguri că veți fi prezenți într-un număr foarte mare.
                Cu acest prilej, îndrăznesc să expun vorbele cu tâlc, rostite de unii dintre actorii noștri pentru niște oameni de excepție, care vor răspunde apelului nostru.
                Daniela Nane:  “Când ştii că drumul tău se află sub protecţie divină, înconjurat de iubire, când ştii că Divinul este parte din fiinţa ta, conştientizezi bucuria care te ajută să recunoşti că totul e o binecuvântare”.        
                Tomi Cristin:  “Aceasta ar fi valoarea unei piese de teatru, să creeze comuniunea și să dea de gândit”.
                                          “Un spectacol este valoros dacă te gândești la el după ce ai ieșit din sală”.
                                          “Actoria este un har al ficțiunii”.

               Alege ca echivalentul cheltuielii cu: un suc natural/o masă la restaurant/o seară în club, să o direcționezi, realizând o donație pentru a face niște copii fericiți, iar noi îți mulțumim în numele lor prin acest spectacol !

Intrarea liberă! Accesul în sală, începând cu ora 17:30!
 
Parteneri media: Trinitas TV, Radio Trinitas, Agenția de știri Basilica, Ziarul Lumina, Active News .
 
Locația spectacolului:
Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”, Str. 11 Iunie, nr. 41, București
Mijloace de transport: Tramvaiele 7/27/47 din Piața Unirii (a doua stație- Gramont)
Puncte de reper: Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”, Parcul Carol

Locația pe hartă  Vezi  AICI !           

            Impresii în urma evenimentului:

                Asociația pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor”, a organizat Spectacolul Caritabil de Muzică și Poezie „Primăvara Vieții” ediția a treia, zilele trecute  la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. Cel mai important lucru este că însăși copiii din cadrul Centrului de Coordonare, Consiliere, Evaluare și Suport “Sf. Spiridon”, DGASPC, Sector 4, au participat la acest spectacol, unde au aflat că vor merge într-o tabără la vară. Scopul organizării acestui spectacol a fost împlinirea unui dorințe de-a lor, de a se bucura de o tabără frumoasă în natură, departe de tumultul lumii, în Campusul de copii “Sfântul Sava”, loc. Bisoca, județul Buzău.
               Seara a debutat cu interpretarea unor piese corale de către Corul de Copii Meloritm, al Palatului Copiilor, precum: „Aleluia”, „Rugăciunea copiilor pentru părinți”. Iar pentru că „alături de muzică e rost și de poezie” așa cum a susținut domnișoara Andreea Monea de la Trinitas TV (prezentatoarea evenimentului), a sosit și dl Tomi Cristin (actor al TNB I.L Caragiale) cu poezia „Constantin Brâncoveanu” de Vasile Alecsandri. Corul Meloritm s-a întors pe scenă, frumos costumați precum niște îngerași, pentru cel de-al doilea program, cântând piesele: „Primăvara”, Sări mândră” și „Bate pasul”. Copiilor le-a urmat pe scenă actrița Călina Epuran, care a rostit două poezii: „Logosul și muzica” de Grigore Vieru și „Ariciul” de Otilia Cazimir. Aflându-ne într-o perioadă înălțătoare pentru creștinii ortodocși, nu puteau lipsi la eveniment coruri sau grupuri religioase, în acea seară fiind alături de noi Grupul Bizantin “Sf. Ecaterina” al Paraclisului universitar, ce au interpretat melodii religioase printre care: „Robii Domnului”,  „Ușile Pocăinței” și „Cămara Ta, Mântuitorule”.
               Invitatul special din acest an, a fost actrița Daniela Nane, care a sensibilizat publicul prin reprezentația sa: „Ștergarul” de Costache Ioanid și „Prințul Miorlau” de Nina Cassian. Evenimentul s-a încheiat cu un frumos duo de neegalat, compus din: Luiza Maria Drăghici și Aurelian Andrei, profesori la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, prin interpretarea pieselor: „Oblivion”, compozitor Astor Piazzolla și „Tango” de Isaac Albeniz.
               Spectatorii impresionați de programul cultural-artistic pregătit, în care “arta și milostenia se unesc spre folosul celor care au nevoie cu adevărat” (motto eveniment), au contribuit fiecare din dragoste pentru realizarea proiectului propus de către cei de la Asociația pentru copii și bătrâni “Sf. Hristofor”. Strângerea de fonduri necesare taberei nu s-a încheiat, așadar cei care susțin cauza îi pot contacta pe organizatori accesând paginile oficiale ale asociației: www.sf-hristofor.ro sau pe facebook Asociatia Sf Hristofor Bucuresti.

Imagini din seara evenimentului:

Știri despre acest spectacol găsiți AICI! 

Agenția de știri Basilica, a Patriarhiei Române (08 martie 2018)
http://basilica.ro/asociatia-sf-hristofor-organizeaza-un-spectacol-caritabil-pentru-40-copii-institutionalizati-in-cadrul-dgaspc-sector-4/

Agenția de știri Active News (13 martie 2018)
(înainte de spectacol)  https://www.activenews.ro/cultura/Duminica-18-martie-Spectacol-Caritabil-de-Muzica-si-Poezie-pentru-copiii-institutionalizati-din-cadrul-DGASPC-Sector-4-149765

Agenția de știri Active News (22 martie 2018)
(după spectacol)  https://m.activenews.ro/cultura/Cum-a-fost-la-Spectacolul-Caritabil-de-Muzica-si-Poezie-%E2%80%9EPrimavara-Vietii-149944

Ziarul Lumina (23 martie 2018)

(după spectacol)  http://ziarullumina.ro/spectacol-caritabil-de-muzica-si-poezie-primavara-vietii-131967.html

Televiziunea Trinitas Tv, în cadrul Jurnalului de seară din 12 martie 2018, ora 19:00
(înainte de spectacol)  https://www.youtube.com/watch?v=yOmE_VgAQ_s

Televiziunea Trinitas Tv, în cadrul Jurnalului de seară din 19 martie 2018, ora 19:00
(după spectacol)  https://www.youtube.com/watch?v=sQWAh5YDS_g

Lasă un răspuns