Recitalul de muzică și poezie “Splendorile Toamnei” (vineri 17 nov 2017, ora 17:00)

17 November 2017 at 17:00 Centrul Cultural "Nicolae Bălcescu", București

               Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” alături de Colegiului Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, au pregătit un program cultural-artistic pentru toți iubitorii de muzică clasică și poezie. În seara zilei de vineri, 17 noiembrie 2017, orele 17:00, sunteți așteptați la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”, la Recitalul de muzică și poezie “Splendorile Toamnei”,  având oportunitatea să ne cunoașteți și să vă alăturați marii familii a hristoforilor, în calitate de voluntar pentru acțiunile social-filantropice, care vor avea loc. Organizația recrutează voluntari în cadrul Campaniei „Ți-ar plăcea să fii voluntar? Hai și tu alături de noi!”, pe toată perioada lunii noiembrie cu scopul atragerii de noi voluntari, fie că sunt elevi, studenți, adulți, tineri de toate vârstele.

               Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” iubește și poartă de grijă celor ce se află în nevoi spirituale și materiale, beneficiari fiind copiii și bătrânii.

               Întâlnirea și cunoașterea noilor voluntari va avea loc Joi, 16 noiembrie 2017, ora 18:30, sala 24, la Casa de Cultură a Studenților din București (str. Calea Plevnei, nr. 61, în spatele Operei Naționale), dar și vineri la eveniment.

               Vezi AICI ! Program de sala, Splendorile toamnei        

Vă așteptăm să activăm împreună în sfera luminii faptelor bune!

 

Locația recitalului:
Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”, Str. 11 Iunie, nr. 41, București
Mijloace de transport: Tramvaiele 7/27/47 din Piața Unirii (a doua stație- Gramont)
Puncte de reper: Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti”, Parcul Carol

Locația recitalului, accesați AICI !

Impresii și imagini în urma recitalului:

 

                  Talentul elevilor de la Colegiul Național de Artă “Dinu Lipatti” s-a recunoscut încă dinaintea începerii spectacolului. Acordurile de chitară răsunau până la intrarea în clădire, îmbinându-se perfect cu cele de vioară. Am ascultat cu emoție fiecare reprezentație urmată de ropote de aplauze. Poeziile alese de copii pentru spectacol au fost intonate minunat, iar muzica s-a potrivit perfect cu vremea de afară. Dineul de la sfârşit a adus zâmbete pe fețele copilaşilor de la Centrul Robin Hood, care, nerăbdători, au trecut pe la fiecare platou de două-trei ori.
                   A fost un eveniment cu succes. Mă bucur să fac parte din mica-mare familie a “hristoforilor” şi sper ca, în urma recitalului dedicat noilor şi viitorilor voluntari, să ni se alăture cât mai mulți în încercarea noastră de a-i face pe copii şi bătrâni să zâmbească mai des.

(voluntar, Irina C.)

Parteneri media: Radio Trinitas

Lasă un răspuns