Pelerinaj la Mănăstirea Drugănescu, Jud. Giurgiu (05 martie 2016)

5 March 2016 at 9:00 Mănăstirea Drugănescu,loc. Stoeneşti, județul Giurgiu

                Asociația pentru copii și bătrâni „Sfântul Hristofor” în colaborare cu Biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, sector 4 București , va organiza primul pelerinaj, sâmbătă 05 martie 2016, la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” – Drugănescu, din localitatea Stoeneşti, județul Giurgiu. Acolo, maica stareță Filofteia, va prezenta istoricul așezământului și va susține un cuvânt de învățătură, desăvârșit cu o agapă frățească. În microbuz și nu numai, ne vom bucura de tot felul de jocuri copilărești.

 

               Teme de discuție:

  • asemănări și diferențe, între excursie și pelerinaj
  • viața Sfântei Mucenițe Ecaterina, pe scurt
  • despre pomenirea celor adormiți

                Vor participa la acest pelerinaj: Pr. diacon Daniel Cerga (din partea parohiei Sfântul Apostol Ioan), domnișoara Anca Popescu (profesoră de engleză la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Justinian Patriarhul”, din București), un educator și copii (de la Centrul Robin Hood, București), 3 voluntari (Asociația Sfântul Hristofor).

 

Documentație:

Despre Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” –Drugănescu CITIȚI AICI !

Locația pe hartă – Accesați  AICI !

Impresii în urma evenimentului:

                Am plecat cu toții la drum având convingerea că Dumnezeu va alunga norii ploioși ca să putem merge, pe timp frumos, la Mănăstirea Drugănescu. Râvna noastră ne-a determinat să fim punctuali. În drum spre mănăstire, Marius Keller, a arătat copiilor care este diferența dintre o simplă excursie și un pelerinaj, susținând că ambele sunt călătorii bune, dacă scopul este unul bun, numai că prima are ca finalitate distracția lumească, de cele mai multe ori, pe când cea de a doua are ca destinație întâlnirea cu Dumnezeu la locurile sfinte. Acestea din urmă sunt vetre de liniște și de spiritualitate, iar în cazul pelerinajului, chiar atingerea destinației reprezintă o anticipare a roadelor duhovnicești ce se culeg din cele experimentate la fața locului.

               Am vizitat mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, numită și Mănăstirea Drugănescu, de la ctitorul ei, vornicul Drugănescu. După săvărșirea parastasului ne-a întâmpinat Maica stareță Filofteia, singura viețuitoare de aici. În cuvântul său, maica stareță Filofteia, ne-a spus cu putere că nu mai dialogăm cum trebuie unii cu alții, avem la îndemână rețelele de socializare, foarte puternice, după care ne ascundem. Odinioară, strămoșii nu beneficiau de aceste mijloace de comunicare, dar socializau și se cunoșteau mai bine decât noi, ajutându-se reciproc și necondiționat.
                Mai apoi, a fost amintită și Sfânta Muceniță Ecaterina, ocrotitoarea celor care învață și a celor înțelepți, cu al său inel de argint dăruit de Însuși Mântuitorul la intervențiile Maicii Sale pentru curăția de care tânăra era lăudată de toți cei ce o întâlneau, dar pe care ea a păstrat-o pentru a o dărui ca o jertfă Celui ce a cinstit-o mai presus de nume.
                Domnișoara Anca Popescu, a evidențiat importanța pomenirii celor adormiți, vorbind despre Moșii de Iarnă și de Vară.

                Priveam mirați la fețele copiilor, cât de mult le plăcea mănăstirea și peisajul. Îi vedeam cum zburdă – acești îngerași cu aripi plăpânde. Realizam, cu părere de rău, cum micuții ostași se întorc vrând-nevrând, din nou, la locul de luptă; lupta cu ei înșiși, cu ceilalți colegi mai mari din căminul unde aceștia stau. În gingășia lor, copii mărturiseau că ar fi vrut să meargă la părintele diacon acasă sau la unul dintre voluntari.

                Ne-am bucurat cu toții ca niște copii, de orice, dar mai ales de ei. Am avut ocazia să îi cunoaștem și mai bine, stând printre ei în microbuz, având în vedere că unii dintre voluntari, îi cunosc mai bine prin participarea, o dată la două săptămâni la slujba Sfintei Liturghii, la parohia amintită. Ei au nevoie de dragoste pentru a-l cunoște pe Dumnezeu. Mă uitam, cu neputință, la un băiat care era foarte stângaci la unul din jocurile pe care le făceam cu el, cred că nu avea voință suficientă pentru a înțelege jocul. M-am jucat intenționat și mai mult cu el, ca să îl determin să socializeze cu mine prin acel joc. Unii dintre ei sunt închiși în sinea lor, din cauza diferitelor traume prin care au trecut, fiecare având o poveste impresionantă. Acolo, unde trăiesc ei, Dumnezeu este cel mai prezent. Cred, cu tărie, că implicarea în aceste segmente ale societății, de obicei ignorate, atrage binecuvântarea lui Dumnnezeu. De aceea, cei care se implică pot da glas unei mărturii vii, pentru că poartă de grijă acelor ființe delicate și sensibile ale omenirii. Astfel de momente sunt pentru ei unice, rămâne o amintire în inima lor, rămân momente de neprețuit. Poate că studenții voluntari pierd anumite lucruri, din perspectivă lumească, dar câștigă pentru veșnicie comori pe care „furul nu le poate fura și molia nu le poate strica”.

                De aceea, îndemn, mai ales, pe cei care nu au copii să se implice în astfel de activități pentru copii orfani instituționalizați. Cu emoție, vă mărturisim că ei fac parte din sufletul nostru, din noi direct, dar și mai nou, al parohiei, fiindcă Parohia „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, București, a rezolvat cu transportul și mâncarea, lucru pentru care le mulțumim. Este foarte importantă implicarea în sfera socialului, chiar dacă astăzi ni se pare că nu mai avem timp de noi, de nimic. Azi este foarte importantă ancorarea în prezent, în cele spirituale și în cele sociale. „A fi prezent azi înseamnă un soi de jertfelnicie”, spunea părintele profesor Jean Nedelea. Nu avem nevoie numai de adeziunea intelectuală a credinței în Dumnezeu, care este insuficientă, ci avem nevoie de „credința lucrătoare prin iubire”. (Gal, 5,6).

                                       Marius, unul dintre membrii asociației

 

Imagini din pelerinaj:

 

 

 

1 Comment

Lasă un răspuns