“Copilăria, bucuria tuturor” (18-20 noiembrie 2016)

18 November 2016 at 17:00 Centrele de Copii din Râmnicu Vâlcea

             O nouă acțiune religioasă și socială, vom organiza noi, Asociația pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor” alături de Arhiepiscopia Râmnicului și Liga Femeilor Creștine Ortodoxe Vâlcea. Evenimentul va avea loc la unele Centre de Plasament din Râmnicu Vâlcea. Această acțiune se va derula în cadrul Proiectului „Clipe de bucurie pentru copii instituționalizați”, care are ca obiectiv creșterea spirituală și integrarea socială a tinerilor în societate. Acțiunea, sub genericul„ Copilăria, bucuria tuturor”, va consta în vizitarea acestor centre, în susținerea unui cuvânt de învățătură de către câțiva preoți participanți și de către studenții teologi. De asemenea vor fi și câteva jocuri de cunoaștere și de distracție. Vom merge desigur cu toții pe 20 noiembrie, de Sfântul Grigorie Decapolitul, la Sfânta Liturghie. Au început pregătirile și așteptăm cu emoție și bucurie evenimentul.

Page 2
Page 2
                 Accesul la aceste acțiuni organizate în Centrele de copii, mai sus menționate este permis doar voluntarilor Asociației Sfântul Hristofor și Ligii Femeilor Creștine Ortodoxe Vâlcea. Însă la Arhiepiscopie puteți fi prezenți, la Sfânta Liturghie, alături de noi. De aceea dacă doriți să participați, vă rugăm să ne contactați AICI , până la data de 15 noiembrie, ora 20:00.

 

Imagini din această acțiune, VEZI AICI !

 

Impresii în urma evenimentului:

                 La începutul postului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos membrii asociației s-au gândit să aducă o rază de soare și de speranță celor ce sunt uitați uneori de oameni, dar nu și de Dumnezeu. Din bunăvoința sponsorilor, dar și a donatorilor copii din: Centrul de Plasament Ana, Centrul de Plasament Andreea, Serviciul de Socializare și Integrare a tinerilor în Dificultate, Complexul de Servicii Comunitare Vâlcea și Complexul Familial pentru Copilul cu Dizabilități Goranu s-au bucurat de pachete cu dulciuri și cu produse igienico-sanitare. Copiii și tinerii din centrele menționate s-au bucurat de o primă zi însorită, în care au vizitat Arhiepiscopia din Râmnicu Vâlcea, unde li s-a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța postului și a sfintei spovedanii, apoi aceștia împreună cu membrii asociației s-au deplasat la Seminarul teologic ortodox “Sfântul Nicolae” unde corul seminarului a ținut un concert de muzică psaltică, concert care s-a incheiat cu un cuvânt de învățătură despre importanța faptelor bune în viața noastră și a altora, precum și importanța libertății religioase pe care o datorăm înaintașilor noștri. În a doua parte a zilei toți participanții la eveniment s-au deplasat la Muzeul de Istorie, deoarece pentru a putea înțelege prezentul, trebuie să ne cunoaștem mai bine trecutul. Spre seară copiii din centrele de plasament și cei de la apartamentele sociale au vizionat împreună cu membrii asociației, două filme (Up și La vita e bella) care ne învață că orice ni s-ar întâmpla trebuie să nu ne pierdem nădejdea, deoarece Dumnezeu are grijă de noi și ne trimite oamenii să ne ajute, să nu renunțăm niciodată la visele noastre și că evenimentele din viața noastră nu sunt triste sau fericite, ci sunt așa cum vrem noi să le trăim.
                 În ultima zi a evenimentului toți participanții la eveniment au mers la Sfânta Liturghie, unde ne aflăm în comuniune cu Dumnezeu, dar și cu cei din jurul nostru.
                 Cele trei zile ale evenimentului au fost pline de emoție, de bucuria revederii, de iubire frățescă și de prietenie. Copiii așteaptă cu nerăbdare, cu emoție și cu bucurie întâlnirile cu prietenii lor din asociație pe care îi așteaptă să vină mai des pe la ei. Pe viitor se vor desfașura evenimente la fel de pline de activități și de voie bună.

(Ioana I., voluntar)

 

Știri despre această acțiune găsiți AICI!

Pagina oficială a Arhiepiscopiei Râmnicului:

http://arhiepiscopiaramnicului.ro/social/arhiepiscopia-ramnicului-le-oferit-tinerilor-din-centrele-de-plasament-o-frumoasa-zi-de

Pagina oficială de Facebook a LFCO Vâlcea (Vezi în comentarii, mai jos!)

4 comments

Lasă un răspuns