Acțiune de Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie 2015)

6 December 2015 at 12:00 Paraclisul D.G.A.S.P.C. din sectorul 4, București

                 O nouă acțiune religioasă și social-filantropică, din cadrul proiectului “Pași spre Hristos”(aprobat în data de 14.10.2015), va avea loc  pe 06 decembrie 2015, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, la Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Ier. Nectarie„- D.G.A.S.P.C. sector 4, București.

                 Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu: Protoieria sector 4 și Asociația “Părinți pentru Ora de Religie”,Sector 4, București. Beneficiarii sunt 62 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, din: Centrul de Plasament “Robin Hood” și Centrul de Primire în Regim de Urgență-Băieți, sector 4, București.

                 În cadrul acestei acțiuni, după participarea la Sfânta Liturghie, ne vom bucura cu micuții, care ne-au pregătit un program artistic-cultural dar și de colindele interpretate de către corul Asociației pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor”.
                 Pe această cale, contribuția dumneavoastră, financiară sau materială (orice fel de produse alimentare neperisabile) va ajuta în aducerea unui zâmbet pe chipurile tinerilor din cele două centre. Cu mare rugăminte, vă solicităm înțelegerea și sprijinul pentru această acțiune social-filantropică, sperând ca astfel să aducem împreună mai multă speranță și bucurie celor care într-adevăr au nevoie de ajutor material și de mângâiere sufletească.

Vă așteptăm cu drag,

Președintele și membrii asociației

 

Locația pe hartă – VEZI AICI !

 Puncte de reper: metrou Apărătorii Patriei; Centrul de Zi „Eu și Prietenii Mei”, pe strada Aliorului, nr. 8 A (în spatele acestuia)

 

Impresii în urma evenimentului:

                 În cadrul proiectului “Pași spre Hristos” realizat în parteneriat cu DGASPC, Sector 4, București, Asociația pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor” a realizat o nouă acțiune social–filantropică menită să răspândească bucuria duhovnicească a sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

                 Alături de noi s-a aflat și domnul președinte al Asociației “Părinți pentru Ora de Religie” (Sector 4), Valentin Porumbin Lăzurcă, dăruirea și implicarea sa fiind foarte apreciate de cei prezenți. Voluntarii asociației au bucurat chipurile deja cunoscute ale celor 62 de copii și tineri de la centrul “Robin Hood” și Centrul de Primire în Regim de Urgență-Băieți, sector 4, București, activitatea urmând un program asemănător celor săvârșite până acum. Încântarea și folosul duhovnicesc au fost însă mai mari, pentru că acum tinerii i-au însoțit pe voluntari la biserica cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” și “Sfântul Ierarh Nectarie” (Apărătorii Patriei), unde credincioșii prezenți au putut asculta colinde tradiționale și poezii rostite de aceștia.

                 În cuvântul de învățătură, părintele Costin Neagu a subliniat calitatea de apărător al credinței a Sfântului Nicolae și a îndemnat pe cei aflați în biserică să mențină vii datinile și obiceiurile ortodoxe strămoșești, iar colindele să răsune în fiecare casă spre a vesti bucuria Nașterii Domnului, dar și pentru a cinsti valorile naționale care cu ajutorul lui Dumnezeu, au clădit și întărit dintotdeauna acest neam atât de încercat.

                La rândul său, P.C. Protopop, Ioan Armași i-a felicitat pe copii, pentru osteneala lor de a alcătui programul artistic atât de îndrăgit de către credincioși și le-a oferit spre pildă exemplul Sfântului Ierarh Nicolae, omul dăruirii prin excelență, dar și cel al sfinților, prieteni ai lui Dumnezeu și mâini prin care Acesta lucrează pentru ca toți să se bucure și să ducă mai departe fapta cea bună, arătându-se următori și imitatori ai acelora, spre ajutorarea aproapelui și slava lui Dumnezeu.

                Totodată, voluntarii asociației și-au exprimat dorința de a-i aduce pe copii la biserică în fiecare duminică, inițiativă primită cu entuziasm de către părintele Costin Neagu, de la paraclis.

                Asociația pentru copii și bătrâni “Sfântul Hristofor” mulțumește tuturor celor care au făcut posibil acest demers (în special APOR), iar voluntarii asigură încă o dată, de devotamentul lor continuu cauzei pentru care slujesc: purtarea de grijă a celor care au nevoie.

(Marius, unul dintre membrii asociației)

 

Știri despre această acțiune găsiți  AICI !

        Pagina oficială de web a Paraclisului „Adormirea Maicii Domnului și Sf. Ier. Nectarie„- D.G.A.S.P.C. sector 4, București

http://www.paraclisulsfnectarie.ro/a-p-o-r-sector-4-a-adus-daruri-copiilor-din-centrul-robin-hood-si-din-centrul-de-primire-in-regim-de-urgenta-baieti/

A.P.O.R. Sector 4 a adus daruri copiilor din Centrul Robin Hood si din Centrul de Primire în Regim de Urgență Băieți

Lasă un răspuns